Paradis uitat, Oltenia de sub munte si-a pastrat mai bine ca alte zone din tara, ospitalitatea si tiparul vechimii .
Multe zone turistice romanesti n-au fost ursite la nastere asa dupa cum meritau. Impinse dupa usa, la fel ca Cenusareasa, asteapta sa vina Printul si sa le scoata la bal. Din pacate, vremea printilor a cam trecut si timpul nu mai are rabdare. Asa ca in vreme ce Maramuresul, Bucovina si Transilvania si-au rupt condurii, de mult ce sunt scoase in vazul lumii, alte zone geografice, cel putin la fel de frumoase, asteapta dupa usa, in cenusa, sa le descopere cineva. Intre ele, la loc de frunte se afla Gorjul, vatra lui Brancusi si Arghezi, ograda Mariei Lataretu si a Mariei Tanase, strajuita de culmile vesnic albastre ale Parangului si Muntilor Capatanei, rascolita de apele spumoase si vijelioase ale Oltetului si Gilortului, populata cu sate si biserici stravechi, cu mosneni niciodata "atarnati" si cu ciobani scoboratori din Ardeal. Un nord de Oltenie la fel de frumos si de vechi ca si raiul, dar absent din marile circuite turistice romanesti.
Dar orice rau poate sa se transforme in bine, iar cei de pe urma vor fi cei dintai... In mod bizar, uitarea i-a pastrat Gorjului muntenesc frumusetea nestinsa. Satele sunt pline, inca, de case mai vechi decat veacul, bisericile aniverseaza jumatati de mileniu, manastirile concureaza, prin culorile revarsate pe ele, celebrele lor surate din nord. Uneori, uitarea pastreaza. In comparatie cu industria kitsch-ului care face ravagii in Maramures, in satele de pe malul Gilortului n-au aparut inca "palatele" taranesti invelite in faianta pestrita, stropite cu fluturi de vipla si pazite cu porti de fier. La Polovragi, la Novaci, la Baia de Fier, una din doua case mai are cerdacul impodobit cu cioplituri maiestrite din lemn, punte de barne si fantana impodobita cu flori si cu sfinti. Uitarea salveaza. Poate as
