La peste 6 milioane de euro se ridica prejudiciul de la Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta SA, politistii specializati in investigarea fraudelor demarand deja cercetarile cu privire la 33 de persoane care au pus la cale mai multe licitatii formale. "Cap" de lista in cadrul acestor verificari este nimeni altul decat fostul director general al institutiei, Gheorghe Moldoveanu, dar si fostii sai subalterni, dosarul in acest caz fiind instrumentat in prezent de procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta.
Surse judiciare spun ca paguba s-ar fi ridicat la 20-30 milioane de euro, daca nu s-ar fi intervenit la timp pentru cercetarea tuturor contractelor incheiate de companie. Despre cele 33 de persoane aflate in atentia anchetatorilor, politistii spun ca au detinut sau detin inca diverse functii in cadrul institutiei. Printre cei vizati se numara fostul director general al companiei, Gheorghe Moldoveanu, fostii directori ai Directiilor Juridic si Tehnic din cadrul aceleiasi companii, fostul director economic, membri ai Adunarii Generale a Actionarilor, ai Consiliului de Administratie, precum si ai Comisiei de Licitatie. Totodata, in aceeasi cauza mai sunt anchetate alte patru persoane cu functii de conducere in cadrul firmelor castigatoare ale licitatiilor. Potrivit Politiei Romane, in urma investigatiilor, s-a stabilit ca acestia, in perioada 2002 – 2004, au organizat o retea infractionala, iar prin abuz in serviciu si organizarea unor licitatii formale, au incheiat contracte de prestari servicii si au favorizat diverse firme cu capital privat din Constanta si Bucuresti, reusind sa pagubeasca Compania Nationala cu peste 6 milioane de euro.
Politistii si procurorii au descoperit ca, in cadrul procesului de externalizare a unor servicii portuare, Compania Nationala a organizat licitatii deschise in cursul carora membri