Dupa negocieri care pareau ajunse intr-un punct mort, dupa amenintari cu rezilierea contractului cu Bechtel si chiar cu inghetarea proiectului Autostrazii Transilvania, vineri, cele doua parti, in speta, compania americana si Ministerul Transporturilor par sa fi ajuns la un consens in privinta „ghimpelui" finantarii lucrarilor.
Renegocierea contractului, solicitata de catre partea romana, se blocase la capitolul care prevedea achitarea de catre statul roman, catre Bechtel, a unui avans de 250 milioane de dolari.
Avansul urma sa fie decontat de catre constructor abia la finalizarea lucrarilor, lucru considerat de Guvern ca fiind echivalent cu un imprumut fara dobanda acordat de stat, companiei americane. In egala masura, Guvernul roman considera costul intregii lucrari ca fiind supraevaluat.
Se pare ca, pana la urma, cele doua parti au batut palma si reluarea lucrarilor la autostrada la inceputul anului viitor devine o certitudine.
Marele compromis a fost realizat in privinta platilor in avans. Astfel, statul roman va plati, la inceputul fiecarui an, 30% din valoarea lucrarilor ce urmeaza a fi efectuate, urmand ca decontarea acestor bani sa fie facuta de executant la finele anului respectiv.
Hopul principal fiind depasit, in acest moment finalizarea efectiva a negocierilor devine un lucru formal preconizat pentru luna decembrie, in discutii mai fiind doar chestiuni de procedura.
Rferitor la consensul la care au ajuns reprezentantii Bechtel si Guvernul Romaniei, deputatul PD Daniel Buda a declarat: "Felicit Guvernul pentru ca a dat dovada de maturitate si nu a abandonat un proiect important pentru Transilvania.
Este un semn ca Transilvania conteaza pentru cei de la Bucuresti si ca eforturile lui Emil Boc,