Actuala guvernare a ajuns intr-un impas major calcand apasat, chiar mai grabit pe urmele celei din perioada 1997- 2000. O butada bine cunoscuta, cu aplicabilitate universala, spune de altfel ca istoria ne invata ca nu invatam nimic din istorie. Intr-adevar, erorile de strategie se tin lant, iar lipsa unei viziuni politice de perspectiva e dezarmanta. Aproape nici una din greselile care au pus o nemeritat de negativa stampila pe guvernarea CDR nu a ramas nerepetata. Si asta desi, ca si atunci, se fac si destule lucruri bune. Mai ales atmosfera e alta, a devenit respirabila. Chiar daca exista evident mai multa incoerenta si multe persoane au fost parasutate in fruntea institutiilor fara sa aiba habar de ceea ce au de facut acolo, sa nu uitam insa cum aratau lucrurile cu doar un an in urma. Atunci cand, cu mana de fier, PSD facea legea in toata tara. Daca acum, de bine, de rau, Marian Oprisan este anchetat de DNA, in 2004 am intalnit in Vrancea oameni care se temeau sa vorbeasca despre el altfel decat in soapta. Si nu e vorba numai de asta. Seria nesfarsita de inundatii a fost gestionata rezonabil, iar in cazul gripei aviare, o problema extrem de sensibila pe plan international, ministrul Gheorghe Flutur a primit numai bile albe de la Bruxelles. Dupa cum, si Monica Macovei a reusit cu o tenacitate remarcabila sa puna in miscare reformarea justitiei, unul dintre cele mai complicate obstacole din punctul de vedere al integrarii europene.
Si, cu toate acestea, e aproape evident ca guvernul Tariceanu nu are prea multe sanse de supravietuire pe termen mediu. Cu autoritatea zdruncinata din temelii de tensiunile interne dintre liberali si democrati si dintre seful Executivului si cel al statului, de cazul Patriciu si de esecul umilitor al tentativei de schimbare a presedintilor celor doua Camere ale parlamentului, consemnat de decizia Curtii Constitutionale, actu