Am urmarit dezordinea pe strazi din suburbii pariziene si din alte orase din Franta si nu pot sa nu o pun in relatie cu un mers al lucrurilor inauntrul mai multor tari din Uniune. De mai bine de un deceniu se comenteaza mult pe tema a ceea ce francezii numesc “les exclus” (cei marginalizati), care priveste numarul mare al somerilor in randurile tinerilor (peste 24%), intre care multi apartin unor minoritati etnice (mai ales imigranti). Ai spune ca nu trebuie exagerat, intrucat Hexagonul a mai cunoscut scene de violenta si altercatii puternice cu fortele de ordine in timpul miscarilor studentesti cu cateva decenii in urma. Dar chiar si asa, nimeni nu poate fi impasibil la ceea ce se intampla acum. Si sunt mai multe argumente care sa ne puna pe ganduri. Atunci, Franta era intr-o perioada de crestere economica pronuntata, ceea ce a permis statului sa vina in intampinarea unora dintre revendicari. Disputele de atunci au avut loc pe fondul marelui clivaj ideologic al secolului trecut, numerosi studenti imbratisand idei de stanga sau foarte stangiste (trotkiste). Somajul nu avea dimensiunea prezenta si numarul imigrantilor nu atinsese peste 10% din populatie, desi resortisantii din foste colonii franceze intrau usor in metropola. In plus, Franta este tara care a promovat un model de integrare sociala, cetatenia pe baza civica, ca loialitate fata de statul francez. Si totusi, ceva nu a mers… Exista trasaturi ale situatiei actuale care, in opinia mea, complica mult sarcina guvernului Villepin, a autoritatilor franceze in general. Efecte ale globalizarii intra in coliziune tot mai puternica cu modul de functionare a modelului social, si ma refer aici, in principal, la erodarea coeziunii sociale intr-o societate care mizeaza pe principiul solidaritatii. Fracturile sociale sau intre grupuri capata mai mult relief atunci cand vizeaza relatiile intre majoritatea populatiei s