Nu faptul ca am gresit, in urma cu un an, luand in serios vorbele lui Traian Basescu despre „lupta cu sistemul ticalosit" ma face sa ma simt jenat azi, ci amploarea greselii. Care se dilata, vad, tot mai mult.

Nu stiu ce temei se poate pune pe afirmatiile lui Emil Constantinescu (neacoperite, pana acum, cu probe) in legatura cu faptul ca Traian Basescu, Theodor Stolojan si Adrian Nastase ar fi avut relatii intime cu Securitatea. Am motive si de ordin personal sa fiu prudent cu zisele fostului presedinte.

Si fiindca sunt satul de flecareala de tip paranoid, bazata pe retorica inflamata, nu intentionam sa ma hazardez pe un teren atat de alunecos, cum e cel pe care valseaza azi d-l Constantinescu. Mai ales ca o nedumerire se impune. De ce a avut nevoie de cinci ani pentru a se hotari sa spuna ce spune acum?

Dar „ceva" m-a facut sa ma intreb: Si daca, totusi, Emil Constantinescu are dreptate? Daca, totusi, e adevarat ca decembrie ’89 a dat Securitatii prilejul sa indrepte Romania spre un regim oligarhic cu glazura „democratica" in care ea sa detina controlul economic si, deci, puterea? Daca „sistemul ticalosit" e, de fapt, ticalos din nastere?

Acest „ceva" care m-a facut sa privesc cu alti ochi ceea ce in primul moment mi se paruse a fi o fumigena de politician frustrat a fost reactia lui Traian Basescu.

Oricat de motivata ar fi dorinta mea de a uita de Emil Constantinescu, nu se putea sa nu ma puna pe ganduri furia - nu numai nocontrolata, ci si de prost-gust – cu care Basescu s-a napustit asupra lui cu „argumentul" ca n-a lasat „nici o dara" in istoria postdecembrista, de aceea n-ar avea dreptul sa se pronunte.

Mi-am amintit imediat de ironia lui Ralea in care un ins ramas fara replica se arunca, enervat, in ridicol: „Nu discut cu un tuberculos"! Asta era problema, ce „dara" a lasat Constantinescu l