La aniversarea a 15 ani de la unificarea Germaniei (3 octombrie 1990), Fundatia Ettersberg a organizat la Weimar, pe 21 si 22 octombrie 2005, simpozionul cu tema Comunismul in cultura memoriei germane. Publicam in continuare fragmente din textul prezentat la acest simpozion de Marianne Birthler, directorul Consiliului pentru Arhivele STASI.

Din încercarea de a explica ce înseamna, de fapt, cercetarea trecutului, a rezultat o serie întreaga de piste: comemorarea victimelor dictaturii, urmarirea în justitie a faptasilor, reinstaurarea dreptatii, atentia îndreptata catre marturiile oamenilor din acea vreme, prezervarea si prelucrarea materialului arhivistic, cercetarea stiintifica, informatiile din presa, politicile de pensie si de despagubire a celor încarcerati, înnoirea personalului din serviciile publice, schimbarile de la nivelul elitelor, educatia istorica si politica din scoli, universitati si a opiniei publice, prelucrarea temei în arte si literatura, gradul general de cunostinte al populatiei, informarea despre structurile puterii, corectarea legendelor si a minciunilor istorice, problematica individuala si colectiva legata de vina si responsabilitate, depasirea muteniei, rusinea si uitarea, reinsusirea biografiilor confiscate, nostalgia dupa viata netraita si valorizarea opozitiei si a rezistentei, utilizarea cu folos a libertatii redobandite.

Responsabilitatea noastra, a tuturor

Acest inventar incomplet arata cat de indreptatit este termenul de “cultura a memoriei”, în loc de “prelucrare”. Acest termen include preocupari legate de trecut pe care cuvantul “prelucrare” nu o face, la fel cum nici fatalul “luare în stapanire a trecutului” nu o poate face. Termenul de “cultura a memoriei” exprima mult mai bine felul în care constientizarea propriei istorii este o componenta atat a culturii individuale de viata, cat si un element al culturii gru