La Scarlatesti, comuna Ciresu, judetul Braila, noul focar de gripa aviara, lucrurile au scapat de sub control, mai multe pasari ajungand sa alerge disperate cu coada in flacari. ,Au fost 4-5 pasari La Scarlatesti, comuna Ciresu, judetul Braila, noul focar de gripa aviara, lucrurile au scapat de sub control, mai multe pasari ajungand sa alerge disperate cu coada in flacari. ,Au fost 4-5 pasari uitate de un localnic intr-o pubela si, nefiind suficient gazate, au scapat si au sarit chiar in foc", ne-a povestit Vasile Toba, primarul comunei Ciresu. Potrivit legii, in uciderea animalelor pentru controlul unor boli trebuie folosite metode care sa cauzeze moartea imediata a animalelor si sa nu se actioneze asupra animalului pana cand nu s-a constatat ca este mort. Primarul spune ca pasarile au fost prinse dupa ce s-au aruncat singure in flacari si apoi gazate, dupa care incinerate in groapa comuna de la marginea satului. ,Avem de ucis circa 15.000 de pasari si oamenii nu prea vor sa inteleaga ca trebuie sa renunte la ele. Astazi a avut loc o mica altercatie pentru ca o parte dintre sateni s-au opus atunci cand a trebuit sa li se ridice pasarile. In cele din urma au acceptat, mai ales ca vor primi despagubiri astazi" (n.r. - ieri), a mai spus primarul. Ministrul Agriculturii a decis destituirea directorului Directiei Sanitar-Veterinare Braila, Cezar Vanatoru, si a directorului adjunct, Gicu Dragan, pentru slaba implicare in gestionarea situatiei privind gripa aviara din localitatea Scarlatesti, comuna Ciresu. ,Au organizat foarte prost intreaga actiune, iar masurile luate au fost puse in aplicare cu intarziere. Sacrificarea pasarilor a inceput foarte tarziu si nu au fost respectate regulile impuse de o asemenea situatie", ne-a spus Gheorghe Flutur. El a dispus si audierea celor doi directori de comisia de disciplina a autoritatilor veterinare, pentru abateri profesionale. Ni