Plimbat de la Ana la Caiafa, dosarul fraudelor comise de Daniel Nitu, directorul SC Sirodan SRL cu sediul in Ramnicu Valcea, si a lantului de firme suveica controlate de Ion Mircea Popescu, a ajuns in sfarsit pe masa procurorilor craioveni. "Ancheta merge incet, pentru ca persoanele mentionate in plangerea Companiei de Transport Feroviar Regional nu vin la audieri", ne-a declarat ieri procurorul Gheorghe Covei, seful Serviciului de Urmarire Penala din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova.
Cu toate ca, la data de 4 august 2004, conducerea SC Compania de Transport Feroviar Regional (CTFR) SRL a adresat Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva lui Daniel Nitu, administrator al SC Sirodan SRL, si a celor care fac parte din lantul de firme parca special create pentru a da "tepe" de miliarde prin contractele de compensare a datoriilor pe care le-au incheiat cu diferite societati din tara, ancheta in acest caz a fost demarata de-abia dupa 15 aprilie 2005, data la care a fost inregistrata sub numarul 111/P/2005 la Serviciul de Urmarire Penala din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova.
Contactat telefonic, seful serviciului, procurorul Gheorghe Covei, ne-a declarat ca, in urma modificarilor legislative legate de competentele procurorilor diferitelor servicii, dosarul a fost declinat initial Serviciului DIICOT Craiova, apoi s-a intors la Parchetul instantei supreme, de unde a fost retrimis la Craiova.
"Ancheta in acest dosar merge destul de greu, pentru ca nu dam de persoanele invinuite de CTFR. Dupa cate stim, Daniel Nitu sta mai mult in Bucuresti decat in Craiova, la fel ca si Ion Mircea Popescu, anchetat intr-un alt dosar. Deocamdata am reusit sa vorbim doar cu semnatarii plangerii, reprezentantii CTFR, dar pe ceilalti nu reusim sa-i prindem la discutii", ne-a mai spus procuror