Intitulîndu-şi un volum Fals exerciţiu de memorie, dl. Constantin Mateescu săvîrşeşte un ,exerciţiu" cît se poate de... autentic. Rememorările d-sale, copioase, sistematice, dar fără pedanterie, păstrînd un aer de cuceritoare naturaleţe, un soi de căldură familiară, recompun biografia unui tînăr literat, cum s-ar fi zis pe vremuri, tipic, în circumstanţele societăţii marcate de comunism. Mulţi dintre noi cei ce avem o anume vîrstă se pot recunoaşte în destule episoade ale scrierii ca-ntr-o fidelă oglindire. în paginile d-lui C. Mateescu memoria funcţionează într-un chip exemplar, nu doar, am spune, în litera, ci şi în spiritul ei, cu o gravitate (responsabilitate) care nu ocoleşte esenţialul, id est care certifică nenumăratele tribulaţii, frămîntări, aşteptări ratate, iluzii destrămate, adică diagrama dureroasă a unei anevoioase deveniri. Cît de departe sîntem de frivolitatea unor ,memorii" precum cele semnate de Nina Cassian, hetaira socialistă care şi-a împărţit condeiul între evocarea (în surdină!) a numeroaselor d-sale oportunisme şi cea (,clamoroasă!") a tot atît de numeroaselor d-sale amoruri, într-o dulce cursivitate a prilejurilor din care se înfrupta din plin într-o epocă neguroasă (în treacăt fie menţionată atenţia, pe destule pagini de reviste inclusiv importante, ce i se dedică acestui ,exerciţiu" cinic-exhibiţionist; mă întreb, cu naivitate, fireşte, oare cărţilor înzestratului prozator care e dl Constantin Mateescu li se va acorda măcar un sfert din spaţiul rezervat poetei stabilite acum în State?). Dar să revenim. Cum se explică epitetul ,fals" din titlul cărţii de care ne ocupăm? Avem impresia că fie printr-o relativizare a plăsmuirii literare, care, oricît de iscusită şi inspirată de bună-credinţă, n-ar fi capabilă a capta satisfăcător duhul dramatic al vieţii, fie printr-o amară ironie prezumînd incredulitatea lectorului actual. Ambele explicaţ