Intr-un tarziu, Guvernul Romaniei, in frunte cu Traian Basescu in Bucuresti, cu primul-ministru, Calin Popescu Tariceanu, la Barcelona si vicepremierul Gheorghe Pogea aflat pe ruta Bratislava - Viena, s-a mai cotrobait prin buzunare si a mai gasit niste maruntis. Nu cat gasisera alde Elena si Nicolae Ceausescu la balconul Comitetului Central in fatidica zi de 21 decembrie 1989, dar orsicat.
Probabil ca la Palatul Victoria s-a turnat sampanie in pahare dupa ce s-a terminat greva profesorilor. La fel s-o fi facut si la Cotroceni. Pentru ca, nu-i asa, cei aflati la putere considera terminarea acestei greve ca fiind o mare victorie. Nimic mai fals! De la felul in care a fost declansata greva, cum a fost gestionata toata criza din perioada desfasurarii ei si pana la modul in care s-a incheiat, cei aflati la putere pur si simplu au ramas repetenti. In primul rand ca declansatorul moral al acestei greve a fost un membru al Guvernului, Miclea, ministrul Educatiei, care, pe buna dreptate, si-a dat demisia, pentru ca banii de la buget alocati invatamantului erau prea putini. A fost un moment important in declansarea conflictului de munca din invatamant, pe care guvernantii l-ar fi putut rezolva usor prin numirea unui nou ministru. Orgoliile, atacurile, imbrancelile, galcevile si scandalurile din coalitia aflata la guvernare au facut imposibila gasirea si numirea la timp a unui nou ministru. Intre timp, greva profesorilor luase amploare, iar Ministerul Educatiei era fara titular. Prins in ofsaid, Guvernul s-a hotarat sa joace tare, la cacealma, asa cum ne-a obisnuit in momentele de criza, oferind profesorilor cu multa aroganta nimic. Ca si cand nu erau suficiente minciunile portocalii din campania electorala, ca si cum nu era suficienta oferta zero, Guvernul Tariceanu, prin cel care-i da numele, s-a remarcat prin aroganta. Aproape ca nici nu mai conta ca Guve
