Istoria e-o zodie de apă. De-o parte şi de alta a valului, înecul face punte cu plutirea, fără să poţi spune, chiar bine ştiind că una e viaţă şi celălalt moarte, care întîi chezăşuieşte literatura. O literatură anume, în care realitatea izgonită prin pact vine, prin pact, înapoi. Adică jurnalele, biete hîrtii ude, culese din sticle undeva lîngă ţărm. Despăturite ca mai modernele calendare, foaie în lungul altei foi, fac o voaletă prinsă peste veac. Dindărătul ei, chipuri de doamne. Nu mai vorbesc de viziere şi de domni, deşi - o! - ţin şi ei jurnale, fiindcă doar despre diariste, şase la număr, e, sub un titlu sobru, alb, Confesiuni ale eului feminin, studiul cel mai recent semnat Liana Cozea, de curînd publicat la Paralela 45.

Să intre doamnele! Jeni Acterian, Sorana Gurian, Oana Orlea, Lena Constante, Monica Lovinescu şi Tia Şerbănescu, ,judecate" cu vocile lor de faţă, obligînd la adecvarea pe care nu neapărat o are critica, bunăoară, de roman. Înţeleg, aici, prin ,adecvare" cumpănirea de-a nu face, din nişte texte aproape condamnate la alerteţe (jurnalele de plictiseală-s altceva...), prilej de comentarii uscate, mai degrabă decît crocante, mai mult sclifosite decît academice. E, deşi - repet - însemnările zilnice sînt mai ,puternice" şi mai puţin lesne de pervertit criticeşte decît este, îndeobşte, romanul, o capcană. În care Liana Cozea reuşeşte să nu intre. Tactica privilegiată, dacă-i pot zice aşa, stă în obiceiul de-a cita pe larg şi de-a ţine, în urma rîndurilor ,intruse", pe care încearcă să le desfacă, acelaşi pas cu-al lor. De-a se face întîi o domnişoară sastisită, flagelîndu-şi tinereţea cu îngrijările anilor tîrzii şi întinzînd cît poate de timpul, foarte puţin, dintre două cvasi-apocalipse. Pe urmă, o doamnă căreia natura i-a luat cochetăria, lăsîndu-i pasiunea excentrică, iar cultura (din '47 încolo) i-a luat blazonul literar, lăs