...Se ştie, cea mai captivantă epică o pune întotdeauna cu multe efecte în mişcare concupiscenţa erotică, păcatul dintâi...

Bâjbâind pe întuneric, Gorgonie dă peste Gherman, chelarul, care şi el râvnea fata, furios îl doboară cu o lovitură, Nichita, fratele Nichita, care venea muteşte spre uşă, se izbeşte cu capul de Iosofat, între timp chelarul se ridică şi în locul lui Gorgonie îl apucă de gât pe Ştefan, ivit şi el pe furiş; se bat orbeşte în bezna chiliei, Gorgonie îl omora pe Varlam, ultimul care apăruse, Gherman, îl sugruma pe Ştefan, Iosofat care se izbise cu ceafa de uşă, trăgea să moară şi tot da spasmodic din picioare.

Estimp, copila, părând adormită, zăcea în pat dezvelită.

Uşa chiliei se deschide deodată. Scena se luminează. Apare bătrânul stareţ, Gherontie. Cât de teribilă fusese ispita, dacă nici el nu-şi face cruce... O fărâmă, o mică fărâmă de dorinţă, bine ascunsă, zace şi în cugetul celei mai respectabile cuvioşii, fiindcă, perplex...

Bătrânul, într-acea nerânduială,

Nu ştiu ce întâi ar fi de a face,

Ori să acopere a femeii sminteală,

Ori pe fraţii luptători să împace?

Şi lung stete cu mintea îndoită

Ş-ochii înfipţi la beleaua golită.

,Beleaua golită"! Hm!...Şi era abia pe la una mie şi opt sute... Literatura română primea acest dar viguros. Verva, invenţia, rafinamentul lexical al transilvăneanului umanist, numai Arghezi avea să le egaleze, neuitându-l pe celălalt diacon, pe Anton Pann.

Noroc că tocmai atunci trecea pe-acolo, pe măgăreaţa sa înaripată, sfântul Spiridon; unul, intratabil, chestiunea sexuală fiind pentru dânsul de mult rezolvată. Cu degetele sfinte, Spiridon face un semn de cruce, de care fug, pier toate năluce...

Combatanţii se trezesc ca di