Aproape 200 de candidati la examenul de rezidentiat desfasurat in 20 noiembrie a.c. si, in acelasi timp, absolventi ai promotiilor anterioare anului 2005, ''denunta nelegalitatea flagranta a criteriilor de intrare la cerere in specialitatea Medicina de familie''. Acestia sustin ca ''in speta, s-a permis intrarea, la cerere, in rezidentiat pe Medicina de familie numai absolventilor promotiei 2005 cu punctaj de promovare, refuzandu-se acelasi drept absolventilor anilor anteriori, desi nu exista nici o diferenta de studii efectuate. Aceasta masura a fost impusa prin Ordinul 1.000 al ministrului Sanatatii din 29 septembrie a.c., ordin de aprobare a Metodologiei de concurs in 2005, care completeaza si expliciteaza abuziv Legea 463/2004 de organizare si finantare a rezidentiatului, schimbandu-i sensul initial''. In opinia celor 200 de candidati, ''datorita sistemului particular de punctare al acestui examen, un candidat care a selectat total aleator raspunsurile a obtinut, statistic, 437 de puncte. Punctajul de promovare, aplicat strict promotiei 2005, a fost: 414 puncte pentru medicina de familie - sub punctajul minim teoretic, 460 puncte specialitati medicale, 446 puncte pentru chirurgie si 433 puncte laborator - foarte aproape de punctajul minim teoretic. Pe absolventii 2005 situatia ii face, practic, rezidenti din oficiu sau cu un bagaj de cunostinte simbolic. Astfel, ei au statut preferential fata de candidati cu punctaje mult mai mari, dar care nu au absolvit in anul care trebuie''. Stefan Traian Grozescu, unul dintre candidatii aflati in aceasta situatie, ne-a declarat ca ''dupa aparitia ordinului, un numar de 550 de candidati au depus la Ministerul Sanatatii (MS) o petitie in care semnalau acest aspect, insa nimeni de aici nu ne-a dat vreun raspuns. Ulterior, am mai ramas aproape 200 de candidati decisi sa clarifice aceasta problema. La MS, in principiu, ni s-a dat