Omul grec şi omul american

Cînd apărea, în 1951, cartea lui E. R. Dodds, Grecii şi iraţionalul, clasicişti şi istorici descopereau altă antichitate clasică decît cea a raţionalităţii, a apolinicului, excavînd aspecte fundamentale ignorate: nebunie, şamanism, menadism, teurgie. Se ivea sub priviri Grecia lui Dionisos, zeul vinului, al beţiei, al sărbătorilor orgiastice. Cele două Grecii, una apolinică şi alta dionisiacă, îşi revelează pe rînd forţa şi atracţia, efectul se vede în clasicismul dominat de măsură şi echilibru, în romantismul exaltat. Pînă şi în cultura modernă se simt asemenea pendulări surprinzătoare.

Să nu ne mirăm că dicotomia apolinic / dionisiac revine unde ne-am aştepta cel mai puţin: în romanul american la sfîrşitul secolului al XX-lea. Iată, după 40 de ani apar două romane care arată cît de puţin s-a schimbat raportul între raţionalitatea vizibilă a societăţii şi fondul de iraţionalitate a individului de la Elada la America de azi. Poate pentru că în nici o altă societate, ordinea şi rigoarea, lanţul determinărilor şi coerenţa relaţiilor nu are acea derularea implacabilă comparabilă cu a cetăţilor de altădată.

În 1991 Brett Easton Ellis publica American Psycho, carte de scandal devenită foarte repede carte-cult a anilor '90. Prima reacţie a publicului conţine asemenea ostilitate încît se anulează turneul de promovare. Cartea îşi face singură publicitate iar succesul ei reflectă probabil sciziunea omului american care trăieşte într-o lume reificată, silit să-şi fractureze existenţa: Patrick Bateman duce o viaţă diurnă exemplară - lucrează pe Wall Street ca să sporească averea familiei, iar noaptea ucide.

Aşadar o existenţă cotidiană perfect încadrată în rigorile modului de viaţă american de azi şi alta misterioasă, în care instinctele, dorinţele reprimate izbucnesc violent, cu atît mai violen