,Să desenezi un spiriduş cu pălăria care-l face invizibil"

În luna noiembrie s-au împlinit 150 de ani de la moartea lui Sřren Kierkegaard (n. 1813, m.1855 la Copenhaga), criticul lui Hegel şi al romanticilor germani, cel care a dăruit filosofiei moderne concepte-cheie imposibil de ocolit. Prilej de a rememora marea sa forţă în a transcende graniţele filosofiei, teologiei, psihologiei, criticii literare, literaturii? şi de a prezenta cititorilor români un fragment dintr-o scriere de început a filosofului danez, nemaitradusă până acum în limba română: Despre conceptul de ironie, cu permanentă referire la Socrate (Om Begrebet Ironi, med stadigt Henysn til Sokrates). Această teză a lui Kierkegaard pentru obţinerea titlului de magister (pe atunci, cel mai înalt titlu academic care putea fi conferit de Facultatea de Teologie din Copenhaga, echivalentul unui doctorat) a fost atât de rar tradusă, deoarece stilul erudit, încărcat de citate în original, punea la mare încercare orice lectură, oricât de calificată. Circulaţia lucrării s-a dovedit însă până la urmă obligatorie, deoarece, în ciuda faptului că autorul nu i-a mai acordat ulterior importanţă şi nu a inclus-o în lista operelor propriu-zise (deşi se mândrea cu faptul că e ,magister în ironie"), ea este considerată în zilele noastre una din scrierile sale de căpătâi.

Primele însemnări ale lui Kierkegaard despre ironie datează din 1837, dar lucrul propriu-zis la Conceptul de ironie l-a început abia în vara lui 1840. Avea să predea teza la 3 iunie 1841, înaintând totodată câte o cerere Facultăţii de Teologie şi regelui pentru a i se îngădui obţinerea titlului cu o lucrare în limba daneză (în loc de latină, cum era obiceiul). Teza urma să fie totuşi susţinută în latină. Motivele invocate erau de ordin stilistic: abordarea ironiei la moderni nu putea fi întreprinsă în mod adecvat în lat