Ca în fiecare an, într-o anumită joi din luna octombrie, m-am întrebat şi eu ca mulţi alţii: Oare pe capul cui va cădea acum ,oala cu smântână"?

Membrii juriului Nobel au muncit, ca de obicei pe brânci, citind cărţi cu nemiluita, analizând şi discutând febril. Ca în fiecare an s-au făcut şi în 2005 în jur de 350 de propuneri.

Dar în anul 2005, numit şi ,anul catastrofelor", ,fericitul eveniment" a fost precedat de un articol furibund al academicianului Knut Ahnlund la adresa premiului acordat Elfriedei Jelinek, anul trecut. O scriitoare pe care o citesc cu multă plăcere şi o admir şi pentru hotărârea ei de a nu fi participat la ceremonia înmânării premiului de către rege, la fel ca alţi predesceori, printre ei cel mai strălucit fiind Albert Einstein.

,Cearta academicienilor" a dat la iveală puţin din complicata viaţă a Academiei. Sigur că n-a fost plăcut din partea unui academician mai în vârstă să-şi facă ,Svenska Dagbladet" un ,harakiri public". Mai ales când era vorba despre o scriitoare excelentă şi când ştim că, din cele 103 persoane cărora li s-a dat premiul, au fost numai zece femei. Dar nici un rău fără ,binele său" - această ,ceartă" ne arată clar că există conflicte (şi asta e firesc) între membrii acestei sacrosancte instituţii.

Am aşteptat liniştită pronunţarea numelui noului laureat Nobel, împreună cu mulţi jurnalişti şi fotografi din lumea întreagă. Ca să facă timpul să treacă mai repede, unii glumeau întrebându-se: Oare ce ne va spune secretarul Academiei în acest an? Poate că ne va spune exact ca Per Wästberg (71 de ani), că-şi va părăsi soţia pentru o femeie mai tânără cu 32 de ani cu care vrea să trăiască într-un cort? Sau şi mai rău: că va părăsi Academia ca şi colegul mai în vârstă, Knut Ahnlund (82 de ani) cu toate că asta nu e permis? Dar frumosul surâs al lui Horace Engdahl ne-a făcu