Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În aşteptarea explicaţiilor

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 30 noiembrie 2005 · ·

Conducerea Bancii Mondiale i-a acordat presedintelui Paul Wolfowitz un ragaz pâna pe 15 mai pentru a raspunde acuzatiilor ca ar fi favorizat-o pe colaboratoarea sa, Shaha Riza, care ar fi obtinut în acest fel o marire de salariu si o promovare în functie în 2005. O comisie a Bancii Mondiale a verificat si acuzatiile aduse lui Paul Wolfowitz conform carora acesta ar fi angajat o serie de fosti colegi în functii de conducere la banca, fara ca acestia sa aiba experienta necesara. Liderii Partidului Democrat din Statele Unite i-au cerut presedintelui George Bush sa intervina si sa-i ceara lui Paul Wolfowitz sa demisioneze, pe motiv ca scandalul legat de numele sau ar dauna Bancii Mondiale si ar submina interesele Statelor Unite. Mai multi oficiali europeni si-au exprimat neîncrederea ca domnul Wolfowitz ar avea credibilitatea necesara pentru a putea continua sa conduca Banca Mondiala, unul din scopurile institutiei fiind promovarea în lume a principiilor bunei guvernari. Paul Wolfowitz, care a fost adjunctul Ministrului Apararii în administratia Bush si a sustinut razboiul din Irak, si-a cerut scuze pentru implicarea sa în scandalul de coruptie, dar a refuzat sa se retraga din post. (I.B.)

Noul ministru de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a declarat cã guvernul american a fost de acord sã investigheze relatãrile potrivit cãrora CIA ar deţine presupuse "închisori secrete" în Europa de Est iar avioanele agenţiei americane ar fi utilizat aeroporturile europene pentru transferuri de aşa-numiţi "deţinuţi-fantomã". Dupã întâlnirea sa cu ministrul american de externe, Condoleezza Rice, Steinmeier a afirmat cã "singura cale de abordare este o investigaţie. Am primit asigurãri cã aceasta va avea loc". Steinmeier a fost coordonatorul serviciilor de informaţii germane şi e posibil sã ştie mai multe decât lasã sã se vadã despre chestiunea activitãţilor CIA pe

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°