Teatru sub lună
Publicul nedezminţit al interviurilor bune (în care se cuprinde şi Cronicarul) sigur a citit cu plăcere două ,ediţii" recente ale SUPLIMENTULUI DE CULTUR|, 50 şi 51, din 5-11, respectiv 12-18 noiembrie. Despărţite de o săptămînă, discuţiile cu doi oameni de teatru, potriveală, prind la mijloc Festivalul Naţional ,I.L. Caragiale". Prima întîlnire, dintre Marina Constantinescu, selecţioner unic şi director artistic al evenimentului, şi Ana-Maria Onisei, desferecă histoires despre profesionalism şi modele. Rapelul, cînd stau de vorbă George Banu, regizor şi critic, acum profesor de Artele spectacolului la Paris, şi Emilia Chiscop, e despre şcoli, diferit înţelese, despre influenţe, despre schimbări şi literatură. Fiecare asemenea acoladă se deschide şi se închide, fireşte, pe cartea lui George Banu tocmai lansată în România, Peter Brook. Spre teatrul formelor simple, coeditată de Polirom şi Unitext, întocmai cum întrebările celuilalt dialog pleacă şi vin spre/ dinspre răspunderea unui critic şi calitatea unei ,trieri". Două structuri, aşadar, faţă de care amîndoi invitaţii îşi permit frumoase erezii.
Bunăoară, Marina Constantinescu aduce la rampă un amestec viu de porţii din multe generaţii, înrudite de-o idee: şcoala-şcoală, cultura-cultură. Ele, toate, sens contra sens, bunicii de ieri şi studenţii de azi, au contat şi contează în biografia unui grup de oameni pentru care valoarea înseamnă comparaţie, circulaţie: ,Şi mai este încă un lucru interesant: ne cunoşteam generaţia. Îi ştiam pe profesorii de la Arhitectură, ştiam cine sînt colegii noştri de acolo, cine era la Filosofie, la Belle Arte. Ne întîlneam... De aceea Liga studenţilor, în '90, a fost atît de puternică. Ne ştiam, comunicam, conştientizam cine sîntem şi că avem o forţă. Iar dacă vă uitaţi, astăzi, veţi vedea că foarte mulţi din generaţia aceea
