Povestile cu comori au o raspandire larga in zonele locuite de oameni saraci. Judetul Caras-Severin este locul unde exista cea mai mare densitate de naratiuni de acest gen pe metrul patrat. Se vorbeste despre ele in soapta si nu cu oricine. Exista semne, care se transmit de la un initiat la altul, intalniri periodice secrete, harti, datand majoritatea de prin secolele XVII sau XVIII, care costa averi, si marturii culese personal de la batranii care au apucat alte epoci. Comorile, se spune, sunt ascunse, de obicei, prin pesteri. Daca sunt ascunse obiecte de aur sau argint, apa care trece peste ele este mai curata si mai buna de baut. Oricum, nu fiecaruia ii este scris sa descopere o comoara, drept pentru care cel care are noroc este scutit de efectele blestemelor care, se spune, pazesc fiecare dintre comorile ascunse. Istoricii seriosi privesc cu suspiciune povestile de acest gen, considerandu-le naratiuni populare: Banatul de Munte a fost stapanit, peste 2.000 de ani, de diferite imperii. Iar inaintea lor, izvoare istorice celebre mentioneaza ca romanii ar fi carat din Dacia cucerita 160 de tone de aur si 300 de tone de argint; cea mai mare parte ar fi reusit sa ajunga la Roma, ca restul, se presupune, s-ar fi pierdut pe drum, fiind ingropat in locuri ferite, dar cei care au ascuns pretiosul metal nu au mai apucat sa se si foloseasca de el. Povestilor vechi li se adauga cele de data mai recenta, majoritatea de dupa 1947, an in care comunistii au inchis toate exploatarile aurifere particulare din Romania si de cand s-a interzis detinerea in proprietate a aurului. Multi bogati ai vremurilor de atunci, se spune, ar fi preferat sa-si ingroape comorile decat sa fie prinsi cu ele de autoritatile care abia asteptau sa le confiste. Dincolo de povesti, ceva adevar exista. In vara acestui an, Asociatia cautatorilor de comori si tezaure din Romania, cu sediul in Resita, a dona