Ioana Zlotescu, pe 31 decembrie va incheiati mandatul de directoare a Institutului Cervantes din Bucuresti. Ioana Zlotescu, ne va fi dor de dvs.!
Si mie de dvs. De toti. De aproape toti.
Ne va fi dor de insistenta gratiei pe care ati dovedit-o in cei cinci ani de cind sinteti la Bucuresti. Mereu ati insistat sa venim la evenimentele Institutului Cervantes si aceasta chemare s-a facut cu gratie, incit aproape ca nu puteam lipsi. Cum ati ajuns la Bucuresti?
Mandatul meu a inceput de ziua mea, pe 15 septembrie 2000.
Nu va puteti prelungi contractul? Care sint regulile celor aflati in functiile de conducere ale Institutelor Cervantes?
Regulile sint extrem de stricte, nu poti sa depasesti nici macar cu o zi mandatul de cinci ani. Eu l-am depasit cu trei luni si jumatate. A fost o exceptie care s-a facut la Institut. Au fost si diverse cereri din Romania care au venit la Institut in sensul acesta. Dar m-au penalizat la salariu, pentru ca Ministerul Finantelor din Spania nu accepta sa plateasca suma intreaga atunci cind depasesti cei cinci ani. Chiar daca n-am mai luat plusul de diplomat, am ramas dintr-un plus de afectiune pentru ce-am facut aici si dintr-un plus de afectiune oferit de societatea romaneasca, in general, si de presa, in particular.
Care a fost primul dvs. gind cind ati revenit in Romania, in 2000?
Au fost ginduri foarte amestecate.
- Mama mea a spus pe aeroport: fetita mea, sa nu te intorci
Stiu ca ultimii dvs. ani petrecuti in Romania, inainte sa va stabiliti in Spania, au fost anii ’70.
Eu nu ma gindeam neaparat sa ramin in Spania. Mama mea mi-a spus la aeroport, cind m-a condus impreuna cu tata: „fetita mamei, sa nu te intorci. Trebuie sa ramii. Sa-ti faci viata ta“. Eu primisem, ca hispanista, o bursa a Ministerului de Externe al Spaniei, pentru docto
