Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politist de frontiera suspectat de luare de mita

Publicat in Romania Libera, joi 1 decembrie 2005 ·

EPISCOPIA BIHOR. Un politist de frontiera din judetul Bihor este suspectat de luare de mita, dupa ce doi moldoveni au declarat ca agentul urma sa ii ajute sa iasa din tara cu pasapoarte false, contra sumei de 1.500 de euro. Cazul a fost mediatizat abia dupa ce reprezen-tantii mass-media au aflat din surse neoficiale despre acuzatiile care i se aduc angajatului vamii, insa si acum informatiile furnizate de re-prezentantii Directiei Politiei de Frontiera Oradea sunt confuze. Potrivit purtatorului de cuvant al acestei institutii, subcomisarul Mircea Chiorean, politistii de frontiera au primit informatii despre faptul ca Anatolie C., de 31 de ani, si Adrian Ioan M., de 30 de ani, intentionau sa intre ilegal in Ungaria, cu ajutorul a doua pasapoarte falsificate, prin Vama Episcopia. "Cei doi au fost monitorizati timp de 48 de ore, iar in urma verificarilor asupra lor au fost gasite doua pasapoarte falsificate, cu pozele lor", a mai spus purtatorul de cuvant al DPF. Aceeasi sursa a mentionat ca in momentul in care au fost retinuti, cei doi se aflau intr-un autoturism ce apartine unui oradean - Radu L. (30 de ani) - care ar fi facut inter-medierea intre acestia si agentul de politie de frontiera, Nicolae Onaca. "Dupa retinerea celor doi, Politia de Frontiera a descins acasa la Radu L., unde au fost gasiti o parte din banii pe care oradeanul i-a primit de la cei doi", a mai spus reprezentantul DPF. Dupa ce a fost retinut, Radu L., a declarat anchetatorilor ca a primit 1.500, respectiv 1.800 de euro de la cei doi inculpati, din care 800 de euro au fost folositi pentru procurarea documentelor de calatorie falsificate, 1.500 de euro urmau sa-i revina agentului Nicolae Onaca, iar 1.000 de euro ii ramaneau lui. "Din acest moment cercetarile au fost preluate de Directia Generala Anticoruptie care il cerceteaza pe agent pentru a vedea daca declaratiile celor implicati se adever

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 44 minute
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 3 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Bărbat acuzat că a vrut să violeze o femeie la un priveghi. Agresorul a fost arestat preventiv

HotNews acum o ora
Un bărbat din comuna vâlceană Orleşti a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol după ce ar fi încercat să forţeze o femeie cu 20 de ani mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale cu el. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Ju

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 2 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-1°/6°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°