Sapte antrenori au fost schimbati in Divizia A de la inceputul sezonului, iar alti trei isi fac incalzirea Oleg Protasov – 99%, Ioan Andone – daca este eliminat din Europa, plus Dan Petrescu, care aproape a ajuns la o intelegere cu Wisla Cracovia, cu care va semna un contract pe trei ani.
Daca la alte aspecte care tin de fotbal, cum ar fi rezultate directe sau kilometri alergati intr-o singura partida, sintem departe de Spania, Italia, Anglia sau Franta, la acest capitol, al antrenorilor schimbati, stam mai bine decit toate cele patru tari la un loc.
Astfel, doar sase echipe si-au inlocuit tehnicienii in patru dintre cele mai puternice campionate ale Europei (Italia – trei, Spania, Anglia si Franta – cite unul).
Antrenorii sint de vina
„Este intr-adevar un numar mare de antrenori schimbati, iar in comparatie cu ceea ce se intimpla afara, numarul devine si mai mare. Principala cauza este aceea ca semnareaa contractului nu este tratata serios, cum se cuvine.
Iar eu ii invinovatesc pe cei de pe banca tehnica", ne-a declarat Mircea Radulescu, presedintele Scolii Federale de Antrenori, precizind: „Din dorinta de a antrena, tehnicienii romani accepta compromisul din start. Unii incep sa pregateasca echipele fara sa semneze contractul, care se parafeaza dupa doua saptamini.
In plus, din aceeasi dorinta de a profesa, ei accepta obiective imposibil de atins, cum a fost cazul lui Sandoi si Panduru, care au acceptat obiectivul de a ramine in Divizia A cu echipe nou-promovate, care insa nu se aflau la acest nivel. Asemanatoare sint si cazurile lui Sunda si Grigoras. La Farul se vorbea de cupe europene, dar ei nu aveau jucatori suficient de buni".
Strainii si sindicatul
Mircea Radulescu nu ii vede cu ochi buni nici pe antrenorii straini: „O situatie speciala apare in cazul tehnicienilor straini