La Institutul de Studii Avansate din Berlin, ai cărui membri - mereu alţii în fiecare an - reprezintă elita cercetării internaţionale pe un teritoriu practic fără graniţe (de la genetică, economie şi muzică, la ştiinţe politice şi teologie), a avut loc de curînd o dezbatere foarte curioasă, de natură să dovedească naivitatea, adeseori riscantă, a marilor vedete intelectuale. O naivitate care nu poate fi inocentă, de vreme ce se exprimă radical şi militant. Rectorul Institutului a fost de acord să-l invite la Berlin, pentru o conferinţă, pe fostul preşedinte iranian Mohammad Khatami. Atmosfera, destinsă altfel, a întîlnirilor dintre bursieri, s-a inflamat brusc. Institutul a devenit un soi de parlament isteric, cu confruntări severe între cei care erau de acord cu apariţia domnului Khatami şi cei care erau nu doar nemulţumiţi, ci pur şi simplu ofensaţi de o asemenea iniţiativă. Tabăra contra avea următoarele argumente: Iranul provoacă, în acest moment, o adevărată criză internaţională, datorită cercetărilor sale nucleare, socotite - mai cu seamă în Statele Unite - suspecte. În plus, actualul preşedinte al ţării, dl Mahmoud Ahmadinejad, a făcut, de curînd (în octombrie), o declaraţie inadmisibilă. Din punctul lui de vedere (acelaşi cu al fostului ayatollah Khomeini), Israelul e un stat nelegitim, care "trebuie şters de pe hartă". Cum era şi firesc, Ariel Sharon a cerut imediat excluderea Iranului din Organizaţia Naţiunilor Unite, iar Parlamentul European a condamnat aspru nestăpînita declaraţie din octombrie. Aşa stînd lucrurile, e oare bine ales momentul pentru a aduce la Institutul din Berlin un iranian, şi încă unul care, pînă mai ieri, a fost preşedinte? Cum ar fi dacă un înalt reprezentant al unui stat, care, prin conducătorul său, ar fi cerut ştergerea de pe hartă a Germaniei, ar fi fost invitat să conferenţieze într-o altă ţară occidentală? Tabăra pro, în care s