Dupa ce, ani de zile, s-a plans ca este persecutat de cititori, critici si ziare, care il hartuiau cu solicitari de autografe, interviuri sau confesiuni, in fine atipicul scriitor britanic John Fowles se poate odihni. Cel putin teoretic, fiindca, daca
si-ar citi necroloagele din presa, s-ar enerva ingrozitor. ..
Metafora "colectionarului", a entomologului paranoic care schimba fluturii pe femei pentru a-si satisface o obsesie mai mult estetica decat sexuala, este, pentru mine, cea mai persuasiva din intreaga opera a lui Fowles. Metonimia ei, care asociaza artistul unui maniac iluminat, tulbura si, in egala masura, ingrozeste. Este talentul dependent de crima? Probabil, cel mai bun raspuns l-ar fi putut da Dostoievski, insa Fowles are propria versiune, diferita de cea a creatorului lui Raskolnikov, care datora enorm biograficului sau tenebros. Autorul Magului sau al lui Daniel Martin sau - renuntand la intriga arborescenta in favoarea subtilitatilor eseistice - al Mantissei inlocuieste abisalul zguduitor cu calculul baroc si, dincolo de fabuloasa aluzie livresca (Iubita locotenentului francez!), face din The Collector una dintre cele mai incomode proiectii contemporane (postmoderne?) asupra geniului. Geniul nu mai e Faust trecut prin visceral, abominabil sau thanatic pentru a dobori constrangerea timpului, ci farsorul stralucit care, prin ludic, parodic si, adesea, prin extrapolarea cinismului, intinde capcane Artei. Astfel, Arta devine, in primul rand, o ars combinatoria cu matricea mereu pervertita.
Cum Fowles, respectand regulile acestei "perversiuni", nu a spus niciodata nimic explicit, preferand sa contrarieze orizontul de asteptare al timpului sau cu fiecare nou roman, deopotriva criticii si cititorii s-au intrecut in ipoteze, fanteziste sau nu, cautand chei, coduri, cifruri in diferite elemente biografice ale scriitorului.
