Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jonathan Scheele critica Legea farmaciei

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 3 decembrie 2005 ·

Farmacistii independenti se tem ca vor fi „inghititi“ de lanturi si de colegii de breasla din UE. Discutiile aprinse privind Legea farmaciei nu par sa ia sfârsit prea curând. Mai ales dupa ce Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, a declarat ca proiectul Legii farmaciei propus de ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu nu ia in calcul modelul european. El sustine ca „in Uniunea Europeana (UE), singura regula obligatorie este ca medicamentele sa fie vândute de farmacisti“. In opinia lui Jonathan Scheele, prin restrictiile ce ar urma sa fie impuse de lege, piata farmaceutica din România nu s-ar indrepta spre liberalizare. Reactiile farmacistilor nu au intârziat sa apara. Clara Popescu, vicepresedintele Colegiului Farmacistilor din România, precizeaza ca „in 70 la suta din statele UE, regula este ca proprietarul unei farmacii sa fie farmacist. Regula potrivit careia medicamentele nu pot fi vândute decât de farmacisti este o regula valabila de când lumea. Nicaieri nu poate vinde altcineva medicamente, in afara farmacistului, a celui care are pregatire in domeniu. Dar Scheele tine cu tarile lui. De aceea a facut aceasta declaratie“. Aceasta a atras atentia asupra faptului ca in tari precum Franta, Germania, Spania, Italia exista cel putin o restrictie: de proprietate, demografica sau de distanta intre farmacii: „Mai mult, la nivel european nu exista nici o directiva care sa ne ofere un model. Deci, nimeni nu ne poate impune ce sa facem si cum sa facem cu farmaciile in tara noastra“. Atât Colegiul Farmacistilor din România, cât si Patronatul Farmacistilor din România sustin actualul proiect al Legii farmaciei in care sunt prevazute restrictii de proprietate, demografice si de distanta. Pe de alta parte, Consiliul Concurentei si Asociatia Retelelor de Farmacii din România cer ministrului Nicolaescu sa elimine din proiect restrictiile. In replica, f

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul staturar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 12 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul staturar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 12 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 14 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 46 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Ziua Culturii Naționale 2025, marcată la Constanța printr-o serie de evenimente

Ziua Constanta acum o ora
Românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, a pregătit alături de colaboratorii săi naționali și internaționali, o serie de evenimente care celebrează această zi importantă, e

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°