13 participanti la examenul de atestat
Randurile concurentilor au fost injumatatite dupa testul grila, din cei 13 concurenti promovand doar sase detectivi, printre care si o femeie * In prezent, in Constanta, 22 de detectivi particulari au atestate pentru exercitarea acestei profesii Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta a organizat la sfarsitul lunii noiembrie, examenul pentru obtinerea atestatelor de detectivi particulari. Potrivit reprezentantilor Biroului de Presa din cadrul IPJ Constanta, cei 13 candidati au avut de trecut peste doua teste, unul grila si un interviu. Viitorii detectivi constanteni se pare ca au stat destul de prost la capitolul legislatie, testul grila, care de altfel a fost eliminatoriu, dand bataie de cap multora dintre participanti, injumatatind randurile celor intervievati. Astfel, din cele 13 persoane inscrise, doar sase au promovat. Femeile nu s-au dat in laturi nici de la aceasta meserie, pe listele concurentilor fiind inscrise si doua femei. In ceea ce priveste comisia de examinare, aceasta a fost formata din doi membri, un secretar de comisie si un presedinte, toti din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale din IPJ. La nivelul judetului Constanta, examenul nu este o premiera, in urma cu cateva luni, alte 16 persoane reusind sa obtina atestatul de detectiv particular. In prezent, in judet, sunt atestati 22 de detectivi particulari, ce profeseaza in cadrul a cinci agentii licentiate de Politia Romana. Cadrul legal pentru desfasurarea meseriei este oferit in Romania de Legea 329/2003, care stabileste statutul detectivului particular. Neasteptat, conditiile impuse de legislatie pentru exercitarea acestei profesii nu sunt greu de indeplinit. Este musai nevoie de cetatenie romana, iar candidatul la acest post fie trebuie sa posede cel putin studii medii si sa fi absolvit o scoala postliceala de detectivi, fie sa fi i