Zilele trecute a avut loc la Bucuresti un seminar organizat de Ministerul Muncii, in cadrul caruia a fost prezentat oficial documentul programatic pentru combaterea saraciei si incluziune sociala. Din explicatiile ministrului Muncii, Gheorghe Barbu, a reiesit faptul ca documentul propune infiintarea unor institutii si elaborarea unei serii de acte normative menite sa reduca numarul persoanelor sarace si sa combata saracia extrema. Din pacate, intr-un viitor apropiat nici institutia si nici pachetul de legi nu vor putea face nimic. Cum nimic nu a facut nici aberatia PSD, intitulata Comisia Antisaracie. Doar a constatat, statistic, niste date generale. Pentru ca saracia este o stare de fapt, o abstractiune, un efect al unei palete extrem de largi de cauze profunde. Saracia, acea lipsa de mijloace materiale necesare traiului, nu poate fi rezolvata doar in spatele unei usi, unde se intrunesc angajatii unei institutii. Ea nu poate fi combatuta doar de o structura organizatorica al carei obiect de activitate - reducerea saraciei - se regaseste, de altfel, in responsabilitatea tuturor ministerelor si institutiilor guvernamentale. Un sfert din populatia tarii este saraca, iar un roman din zece traieste in saracie extrema. De fapt cauzele acestei stari tin, in principal, de dezvoltarea economica din Romania, care este pana la urma cea care genereaza venituri si forta de munca, singurele cu care poate fi combatuta starea de pauperitate a unei parti semnificative din populatie. Din pacate, cresterea economica nu prea are pe ce sa se bazeze in acest moment. Din cauza inundatiilor agricultura nu prea se mai pune la socoteala, iar turismul, cu incasarile sale de numai un miliard de euro, nu ajuta nici el prea mult motoarele economiei. In plus, numarul locurilor de munca in domenii producatoare de valoare adaugata a fost redus constant, iar balanta comerciala continua sa ramana ne