"Au fost oameni care, pentru ca un ideal sa devina realitate, pentru ca Romania Mare sa se transforme din vis secular in certitudine istorica, au mers la razboi stiind ca pot muri. Si multi dintre ei au si murit. Au murit cu piepturile goale la Marasesti si Marasti, au murit in trecatorile Carpatilor in drumul spre Ardealul care ii chema, au fost ingropati de vii in muntii Ardealului cand grabeau cu arma in mana sosirea trupelor romanesti" Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant"(Nichifor Crainic)
La 1 Decembrie, de Ziua Sarbatorii Nationale, ma duc intotdeauna la Mormantul Eroului Necunoscut.
Desigur ca exista multe alte locuri de rememorare a Unirii depline. Este Alba-Iulia incarcata de istorie, care vuieste si acum de glasurile multimii adunate. Este Arcul de Triumf, ce exprima peste ani maretia victoriei. Dar eu ma duc la Mormantul Eroului Necunoscut.
Si aici imi revin mereu in minte cuvintele copilului Amilcar Sandulescu, orfan de razboi, care, intr-o ceremonie cutremuratoare, menita sa stabileasca pentru eternitate osemintele ce vor reprezenta Eroul Necunoscut al unei natiuni, a ingenuncheat in fata celui de-al patrulea sicriu al celor cazuti in Marele Razboi de Reintregire si a spus: "Acesta este tatal meu".
Dincolo de simbolistica ceremoniei sta un mare adevar pe care nu-l putem uita.
Au fost oameni care, pentru ca un ideal sa devina realitate, pentru ca Romania Mare sa se transforme din vis secular in certitudine istorica, au mers la razboi stiind ca pot muri. Si multi dintre ei au si murit. Au murit cu piepturile goale la Marasesti si Marasti, au murit in trecatorile Carpatilor in drumul spre Ardealul care ii chema, au fost ingropati de vii in muntii Ardealului cand grabeau cu arma in mana sosirea trupelor romane.
Chiar daca au nume sau nu, chiar daca se odihnesc sub cruci crestinesti sau nu se stie unde, ei, toti
