IN MEMORIA LUI VLADUT De cate ori spun Romania ma gandesc doar la fizicul tarii noastre, despre care oricine poate recunoaste cu mana pe inima ca este unul deosebit de atragator.
Despre sufletul ei, ce sa spun. Cand eram copil am invatat ca Romania are un suflet ales. Cei pe care-i cunosteam imi demonstrau asta, cartile pe care le citeam imi intareau convingerea.
Apoi am inceput sa-i "vad"sufletul cu ochii sufletului meu, iar fundamentul a-nceput sa se clatine. Il mai propteam din cand in cand cu noi sentimente frumoase dar uneori, celelalte il zguduiau puternic.
Pana nu demult, ma luptam (verbal) cu oricine incerca sa zugraveasca in culori spalacite imaginea Romaniei. Pana nu demult o iubeam... era o entitate cu o forma clara, bine conturata, dar cu un fond liric. Acum imi dau seama ca fondul era puternic idealizat - - era jumatatea plina de poezie a paharului. Treptat, imaginea idilica a lasat loc jumatatii confuze a paharului - realitatea.
In urma cu cativa ani, duceam o disputa continua cu prietenii mei care isi faceau actele de emigrare in Canada. Nu intelegeam nici in ruptul capului cum poti pleca de-aici, unde-i raiul pe pamant, unde ai parintii, fratii, prietenii, muntii, apele si padurile. Gaseam contraargumente la orice-mi spuneau, dar nu i-am convins... si au plecat.
Am inceput sa vad de mult cealalta fata a Romaniei, cea nu tocmai frumoasa, dar nu voiam sa o recunosc sperand ca asa va disparea.
M-a invatat odata cineva ca, daca vrei sa analizezi un om, sa incerci sa-i pui in balanta calitatile si defectele. Daca are numai cu o calitate mai mult decat defecte, inseamna ca persoana respectiva merita atentia si consideratia ta. Oare nu se poate face acelasi artificiu si cu o tara?
Cand ascultam joia la radio (prin â86-â87) Cenaclul Flacara, sufletul imi era asediat de patriotism, insa cand ne impingeam prin geamu
