Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casele romilor pun in pericol statia meteo

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 3 decembrie 2005 ·

Activitatea Statiei Meteo Judetene Târgu Jiu, care apartine Centrului Meteorologic Regional Oltenia, este perturbata de constructiile ridicate ilegal de familiile romilor din cartierul Meteor, unde se afla amplasata si institutia amintita. Din cauza unor familii de romi din cartierul Meteor, care au ridicat ilegal constructii in apropierea Statiei Meteo, gorjenii ar putea sa nu mai afle cu precizie prognoza meteorologica. In ciuda amenzilor aplicate cu regularitate de reprezentantii Serviciului Urbanism din cadrul Primariei Târgu Jiu, romii nu au incetat sa construiasca, dupa cum i-a taiat capul, dar mai ales fara autorizatie de construire. De altfel, in cartierul Meteor, regula in ceea ce priveste inaltarea unei case este lipsa autorizatiei de urbanism sau de construire, cei care au astfel de avize sunt o exceptie. Tocmai din aceasta cauza, reprezentantii primariei au mari probleme la colectarea impozitelor si a taxelor locale de la populatia de etnie roma din cartierul respectiv, unde luxul palatelor tiganesti face casa buna cu eludarea legii. Fara sa tina seama de dispozitiile primite de la Serviciul Urbanism, Mihai Istrate, proprietarul unui palat tiganesc, situat in apropierea Statiei Meteo, joaca „alba-neagra“ cu oamenii legii si pune in pericol activitatea filialei Centrului Meteorologic Regional Oltenia. Amendat de doua ori De câteva luni, familia de etnie roma Istrate a inceput constructia unei case mai mici lânga palatul tiganesc situat la numai câteva sute de metri de Statia Meteo. Cu toate ca au primit amenzi si dispozitii de sistare a lucrarilor, romii si-au vazut inainte de treaba si au reusit sa termine in urma cu câteva zile acoperisul noii case. Acesta actioneaza acum asemenea unei „perdele de protectie“ in calea vântului si a radiatiei solare, care ar trebui sa ajunga la aparatele institutiei care colecteaza astfel de date. In baza informatiilor re

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 10 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°