Prima zi a fost o aventura. Lui Ion Stan, un student la Drept care-si putea permite o camera numai a lui in oras, i-au trebuit fix doua ore ca sa-si gaseasca gazda.
"Ai vazut - l-a mustruluit cu mult tact doamna Berciu, care-i inchiriase garsoniera - , ai vazut ce se intampla daca nu-ti notezi undeva strada si blocul? Cauti ca naucul prin cartier toata noaptea". Femeia nu numai ca era sincer ingrijorata de indaratnicia chiriasului ei, dar se vedea ca stia mai multe. Ezita insa sa-i spuna cum, tot asa, un student ca el, simpatic si incapatanat, uitase numele strazii si numarul blocului si de o luna ratacea cu mintile vraiste printre turnurile cu zece etaje - care se chemau fara nici o noima M27 bis, F-01 sau BG 33 - intreband pe toata lumea: "Nu va suparati, nu stiti cumva unde locuiesc eu?".
Dupa o saptamana, Ion Stan nimerea de-acum la fix aleea lui si intrarea F a blocului C 17-C 17 A. O facea dupa miros. La coborarea din autobuz ocolea scurt gramada de gunoaie dospite din spatele restaurantului Golden Schlitz, care puteau a chistoace ude si a legume fermentate, si o tinea drept. Iar nasul il ducea intotdeauna spre duhoarea din ghenele complexului pentru nefamilisti. Ion Stan reusea, dupa doar sapte zile de antrenament, s-o ia reflex la dreapta, in momentul in care parfumul de prezervative ieftine era biruit de acela al canalizarii sparte. Important era sa nu ajunga cu pantofii in balta unde pluteau fecalele muncitorilor din constructii. Pentru un student la Drept, Ion Stan avea un nas de expert in mirosuri. Se vede treaba ca acest dar deosebit al sau mergea cel mai bine la canalizarile vechi si infundate, fiindca Ion Stan isi dadea seama de departe daca zidarii si faiantarii mancasera la pranz conserve de fasole in garantie sau cu termenul depasit. Puteai sa-l porti legat la ochi prin orice margine a cartierului si Ion Stan deosebea dupa mi