Traian Basescu a fost cartea castigatoare a Aliantei D.A. la alegerile prezidentiale din 12 decembrie 2004 si, în acelasi timp, o solutie de avarie. Intrat tarziu în cursa electorala, fara echipa distincta si program clar, Basescu a castigat electoratul cu cateva sloganuri populiste. Ajuns la Cotroceni, el a întors rezultatul alegerilor parlamentare în favoarea Aliantei, fiind arhitectul unei coalitii de guvernamant care e departe de a functiona ireprosabil. Tocmai de aceea primul proiect politic formulat de Basescu a fost organizarea de alegeri anticipate, din care sa rezulte un guvern sprijinit de o majoritate parlamentara solida. Acesta a fost si cel mai important proiect prezidential al anului 2005. A esuat pentru ca a fost sabotat chiar de catre premierul Calin Popescu Tariceanu. Presedintele, încorsetat de Constitutie, a asistat neputincios la îngroparea solutiei anticipatelor. Tariceanu a sugerat ca decizia de a nu mai demisiona a fost dictata de ratiuni ce privesc aderarea Romaniei la UE, în vreme ce Basescu a suspectat anturajul premierului ca i-ar fi deturnat proiectul. A urmat un razboi de transee intre presedinte si premier. Personajele-cheie în campania vara-toamna au fost Dinu Patriciu, vechi prieten al premierului, suspectat ca l-ar fi influentat pe acesta sa nu-si dea demisia pentru a declansa procedura anticipatelor, si Elena Udrea, consiliera presedintelui. Acum s-a luat o pauza de sarbatori, fara sa existe certitudinea ca ostilitatile nu vor fi reluate cu si mai multa pasiune dupa Craciun.

Merita proiectul anticipatelor atata încrancenare? Da, cu siguranta. Instinctul lui Basescu a fost corect. Aflata pe val, Alianta si-ar fi putut asigura o majoritate confortabila în parlament. Rezultatul ar fi transmis un semnal clar catre administratia centrala, locala si mai ales catre justitie, care functioneaza cu frana de mana trasa. Si ar fi dat