...ar putea fi titlul unei povesti de dragoste sincere si durabile, care a inceput in iulie 2004, intr-o curte dintr-un sat de campie.
Intr-o dimineata, am descoperit in nucul stufos de langa casa doi pisoi, care dormeau intr-un cuib abandonat de pasari. Nu erau mai mari decat o palma, dar asta am aflat-o abia cand, impinsi de foame si incurajati de chemarile noastre prietenoase si de perspectiva unor bucatele de pui, au decis sa-si abandoneze temporar adapostul aerian si sa coboare pe pamant. Atunci, coditele lor ca doua fire de ata s-au impletit printre picioarele noastre si, desi refuzau inca sa se lase mangaiati, cred ca erau convinsi in sinea lor ca ne cucerisera. Vreo doua saptamani au continuat sa doarma in nuc, parca incapabili sa abandoneze aerul tare al inaltimilor. Probabil ca sa-si dovedeasca increderea in noi, s-au mutat la un moment dat pe crengile unui tuia, in dreptul geamului de la bucatarie, unde ii pazeam sa nu cada, impresionati de echilibrul precar in care isi faceau somnul pisicesc de frumusete. Cand au ajuns pe presul din fata usii, obisnuiau sa doarma imbratisati, alcatuind un delicios bulgare viu, moale si pufos.
Unul tarcat gri si altul aproape negru, si-au primit la inceput numele de Sfarleaza si Fofeaza, apoi, cand i-am suspectat ca ar fi fete, au devenit Fifi Inaripata si Mica. Din nefericire, pana sa ne imprietenim cu adevarat, Mica a disparut (poate ca, impinsa de curiozitatea specifica pisicilor, a plecat sa exploreze si alte curti). Fifi, in schimb, a ramas si, incet-incet, a intrat in vietile noastre, in casa si, mai ales, in inimi. Azi, prezenta lui (pentru ca dupa vizita la veterinar am aflat ca este motanel) ne este indispensabila sufleteste. E un fel de stapan capricios care se lasa cu zgarcenie adorat, in schimbul unor priviri parsiv-languroase. Supusii fideli ii ghicesc dorintele dupa un simplu mieunat sau dupa
