In Craiova, doar Antonie Solomon mai crede ca este seful primariei. In realitate, functionarii care misuna in cladire fac legea dupa cum le dicteaza interesul sau prostia, bagând sub nasul lui Solomon tot felul de hârtii pe care acesta le semneaza ca primarul. La propunerea primarului Antonie Solomon, consilierii locali au votat la sfârsitul lunii trecute rezilierea contractului de asociere dintre consiliu si SC Maxitec SRL, societate controlata pâna de curând de Adrian Mititelu. Cu doi ani in urma, SRL-ul amintit a incheiat un contract de asociere cu municipalitatea, in urma caruia consiliul local punea la dispozitia societatii un teren de 1.800 mp din domeniul public al Craiovei, cu o valoare de 3,3 miliarde de lei, pe care SC Maxitec trebuia sa construiasca o benzinarie. Terenul este situat in fata Parcului „N. Romanescu“, la intersectia strazii Unirii cu bulevardul 1 Mai, iar durata concesiunii era de 49 de ani. Termenul de executie a investitiei era de un an de la data incheierii asocierii, termen care, daca nu era respectat, atragea rezilierea contractului. Constructia benzinariei nu a fost terminata, desi investitia a fost inceputa, iar Mititelu a vândut-o fara sa ceara acordul obligatoriu al consiliului local. Cumparatorul, SC Maxioil, societate detinuta de Dinel Staicu, dupa cum a declarat public primarul Antonie Solomon, a fost cel care a instiintat consiliul local, in noiembrie 2005, ca primaria si-a pierdut asociatul, adica pe Maxitec. Societatea lui Staicu a devenit in acest fel proprietara benzinariei, iar consiliul local a continuat sa fie proprietarul terenului de sub constructie. Cu toate ca ar fi trebuit sa rezilieze de mult contractul de asociere cu SC Maxitec, pentru ca nu fusesera respectate clauzele contractuale, primaria a continuat sa-l mentina. „Noi am incasat sumele de bani care ni se cuveneau din acel contract cu SC Maxitec, chiar daca le-a