Scepticismul se naste dintr-o constatare simpla: nu exista coincidente. Cel mai adesea aceasta concluzie e, demonstrabil, falsa. Problemele - între ele si scepticismul - încep în acele situatii, rare si fundamentale, în care aceeasi concluzie e, demonstrabil, corecta.

Aceeasi cultura, alta fata

Saptamana trecuta, medici ai Spitalului Universitar din Amiens au încheiat, dupa 15 ore de chirurgie complexa, primul transplant de fata umana. Isabelle Dinoire, o femeie în varsta de 38 de ani, a fost desfigurata de un caine. Mai tarziu s-a aflat ca accidentul a avut loc numai dupa ce Dinoire încercase sa se sinucida cu o doza masiva de droguri. Imediat dupa internare, o coincidenta izbitoare a adus la cunostinta medicilor ca o alta femeie, tot din nord-estul francez, tot în varsta de 38 de ani, încercase, de asemenea, sa se sinucida. Parintii sinucigasei au permis îndepartarea unei parti a fetei (buzele, nasul si barbia). Ideea ca identitatea fiicei lor ar putea fi distrusa, chiar dupa moarte, nu pare sa le fi spus ceva. Fata a fost “prelevata” si folosita în operatia de transplant. Isabelle Dinoire s-a trezit în camera de reanimare, a cerut o oglinda, a lacrimat, a murmurat “Merci!” si a început sa se pregateasca de externare. Recunostinta Isabellei Dinoire nu e un lucru simplu. Pacienta a facut ce face orice om vindecat. A multumit, si acest gest a asezat-o în limitele si normele unei culturi vechi. Neschimbate. Insa ideea ca a purta fata altcuiva presupune o mutatie bizara a stat departe de gandurile pacientei. Cativa medici - “critici”, cum i-au numit, anonimizandu-i, ziarele frantuzesti - au protestat, adica au încercat sa porneasca discutia de la începutul peste care au trecut si chirurgii, si pacienta. Nu i-a luat nimeni în seama. Lumea s-a grabit sa salute succesul transplantului si nimeni n-a mai avut timp sa se întrebe daca si cu ce pret se poate tra