Recentele dezbateri asupra Legii bugetului au indicat, dincolo de orice dubiu, impasul în care se afla sistemul nostru de guvernare si institutia parlamentara în sine. Lentoarea adunarilor, distanta dintre angajamentul în favoarea reformelor si incapacitatea coalitiei de a-si mobiliza propriii sai deputati si senatori la vot par a demonstra masei de cetateni crasa inutilitate a unui parlament la nivelul caruia doar declaratiile calomnioase pot sa mai trezeasca o reactie din partea unui auditoriu anesteziat.

Din acest punct, care este unul al perceptiei publice, poate începe un efort lucid de reflectie în marginea rolului pe care adunarile sunt chemate sa îl joace în cadrul nostru constitutional. In absenta luarii la cunostinta a disfunctionalitatilor prezente, orice proiect de inginerie constitutionala apare ca pur si simplu ridicol. In centrul discutiei evocate se afla interogatii fara de care nici o democratie constitutionala nu poate fi imaginata: de la calitatea si eficienta personalului parlamentar pana la relatia dintre cele doua Camere în arhitectura legala. Acum, ca si în alte ocazii, luciditatea si spiritul critic trebuie sa domine, ca antidot împotriva inflamarii retorice si a derapajului populist.

Reprezentare, cetatenie si parlament

Introdusa în agenda publica gratie gestului sefului de stat, regandirea geometriei parlamentare pare sa fi devenit un obiect predilect al discutiilor si analizelor mediatice. Raportarea la chestiunea evocata indica, ca o hartie de turnesol, pozitionarea în spatiul publicistic si politic. Extrem de influenta, alternativa unicamerala poate fi privita ca o optiune populara în acest context. Argumentele în favoarea ei sunt variate si includ de la realitatea economiilor bugetare pana la perspectiva simplificarii aparatului de guvernare. In aceasta optica, modelata de atitudinea sefului de stat însusi, Romania