Una dintre cele mai importante conditii impuse Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana, aceea de a trimite in judecata "marii corupti", pare sa se lase asteptata. Aceasta este concluzia pe care o putem trage din declaratiile sefului Departamentului National Anticuroptie, Daniel Morar, potrivit caruia nu se stie daca cele 28 de dosare in care sunt implicati demnitari sunt sau nu dosare de coruptie. Afirmatia a fost facuta vineri, intr-un interviu acordat BBC, moment in care Morar a precizat ca probele adunate pana acum nu permit nici un fel de aprecieri cu privire la aceste dosare si ca se afla in faza incipienta de cercetare.
"Nu am spus ca toate cele 28 de dosare cu parlamentari sunt dosare de mare coruptie. Si de ce nu am spus acest lucru: pentru ca, in majoritatea dintre ele, cercetarea penala este intr-o faza incipienta. Ca sa ma exprim plastic, nici nu stiu daca sunt dosare de coruptie acelea", a spus el.
Procurorul sef a afirmat ca dosarele (ramase 27, dupa inchiderea dosarului stenogramelor PSD) se afla in cercetarea procurorilor anticoruptie pentru ca, in conformitate cu ultimele modificari legislative, DNA are competenta de a cerceta parlamentari.
"Se lucreaza in continuare la marea coruptie", a mai spus Morar amintind ca, dupa modificarea competentelor procurorilor (prin reorganizarea PNA in Departament National in cadrul Parchetului instantei supreme), s-a pus accent pe dosarele importante.
Saptamana trecuta, procurorul-sef al DNA anunta ca trei din cele 28 de dosare de mare coruptie aflate in lucru sunt ale unor parlamentari, dintre care doi aflati inca in functie.
El a precizat ca unul este al deputatului PSD Ion Dumitru, fost director al Romsilva, dar a refuzat sa dezvaluie numele celorlalti pentru ca "nu le-a fost adusa la cunostinta invinuirea". Dumitru este cercetat pentru abuz in serviciu, fapta prin care s-ar fi