- Cultural - nr. 238 / 5 Decembrie, 2005 Socul pe care l-am avut cand am vazut spectacolul la Teatrul "Act" din Bucuresti era legat de faptul ca Marcel Iures, pe care toti il cunoastem ca pe un actor frumos, bogat si celebru, apare intr-o ipostaza care ne duce la metafora "Portretului lui Dorian Gray" de Oscar Wilde. Urat si descompus, individul, pe care toata lumea il crede ajuns la apogeu, isi deruleaza, odata cu ultima banda de magnetofon, toate (di)speratele iubiri, defularile, bilantul nefericit al unei vieti de nazuinte distruse - ultimul rol la care ne-am fi asteptat din partea "Peacemaker"-ului. Textul lui Becket, transpus de Alexandru Dabija cu finete si simplitate, ca si cel al "Creatorului de teatru" vorbeste despre un fel de "Faust" care si-a vandut sufletul fara sa stie ca a fost de la inceput inselat - cu aventuri, femei, bogatii -, la capatul lor afla neantul si lipsa oricarui sens. Marcel Iures are un chip contorsionat si de nerecunoscut, pe care numai un mare actor ca el il poate juca. Gandul ne duce tot la filosofia lui Ion Vartic despre omul-coaja, fara miez, "Peer Gynt" al lui Ibsen, cel care se intreaba, disperat, ca si Hamlet: "Eu cine-s?", la capatul puterilor. Inteligenta Actorului, dar mai ales puterea lui de convingere o sa stoarca, garantat, si targumuresenilor …multe lacrimi (cel putin de admiratie), saptamana viitoare, in Turnul lui Nicu Mihoc, din Cetate. IOANA FLOREA - Cultural - nr. 238 / 5 Decembrie, 2005 Socul pe care l-am avut cand am vazut spectacolul la Teatrul "Act" din Bucuresti era legat de faptul ca Marcel Iures, pe care toti il cunoastem ca pe un actor frumos, bogat si celebru, apare intr-o ipostaza care ne duce la metafora "Portretului lui Dorian Gray" de Oscar Wilde. Urat si descompus, individul, pe care toata lumea il crede ajuns la apogeu, isi deruleaza, odata cu ultima banda de magnetofon, toate (di)speratele iubiri,