Pe la inceputul anilor ’90, vanzatorii de la tarabe luau act de existenta unui fenomen curios: oamenii incepusera sa cumpere carti groase! Nu conta titlul acesteia, nici autorul, importanta era insa grosimea tomului.
Asa a luat nastere grija pentru suportul material al continutului si fetisizarea ambalajului. In privinta productiei si vanzarii de carte, o componenta importanta a targetului de cumparatori o reprezinta snobii. Aceasta categorie sociala constituie, de fapt, principala clientela pentru autorii la moda si tinta preferata a editorilor de carti scumpe.
Pentru acel cititor care cumpara din necesitate - culturala, profesionala sau de instruire -, pretul mediu al unei carti (200.000-300.000 de lei vechi) este o sursa reala de dezechilibru al bugetului personal. In aceasta categorie de cumparatori intra si intelectualii. Este adevarat ca, in Romania, cartile se vand de trei ori mai ieftin decat in Occident, dar si salariile sunt cu mult mai mici.
Iar produsele de stricta necesitate (hrana si imbracaminte) costa si ele destul. Ceea ce-l pune pe potentialul cumparator in situatia de a alege: ori un kilogram de salam ori 250 de pagini de literatura.
Grigore Arsene: „40% din pretul cartii ramane in librarii"
Asadar, oricat de ieftine ar fi cartile in comparatie cu Europa, ele tot scumpe raman. Grigore Arsene, proprietarul Editurii Curtea Veche, ne-a explicat cum ajunge sa coste o carte atat de mult: „In medie, 40% din pret ramane in librarii. Este procentul pentru care titlul este expus pe raft si cam atat. Pana la 10% din pret platim pentru copyright sau drepturi de autor.
Traducerea si redactarea costa peste 3 euro pe pagina, iar DTP-ul si coperta - 0,5 euro. Tiparul este, la o carte de 250 de pagini, cam de un euro exemplarul. Regia editurii si TVA-ul de 9% completeaza schematic aceasta structura".
