VIATA LA CONAC Una dintre cele mai vechi familii boieresti este cea a Golestilor. Primul boier din neam a fost Baldovin Parcalabul. Numele Golescu a inceput sa fie purtat pe la inceputul secolului al XVII-lea, de o descendenta de-a lui Baldovin, Visa. Aceasta s-a casatorit cu un cunoscut boier muntean, cel care a ridicat conacul de la Golesti, locul unde au trait multi dintre urmasii lor. Averea Golestilor a fost sporita considerabil de banul Radu, testamentul acestuia fiind o marturie ca a stiut sa pastreze si sa inmulteasca avutul familiei.
Stramosul familiei este jupan Baldovin Parcalabul, stapanul mosiei Golestii din Muscel, care a trait intre 1450-1500. Numele Golescu a inceput sa apara pe la inceputul secolului al XVII-lea. Descendenta a lui Baldovin, Visa Golescu a fost si proprietara mosiei de la Golesti. Ea a fost casatorita cu Stroe Leurdeanu, un cunoscut boier muntean. De altfel, cei din neamul Golestilor s-au amestecat, prin mariaje, de-a lungul existentei lor cu tot felul de familii, unele dintre acestea boieresti. Lui Stroe i-a placut atat de mult la Golesti, incat, din banii lui, a construit acolo un conac. Visa i-a dat fiului ei numele de Radu Golescu. Desi neamul s-a intrerupt deseori pe linie masculina, femeile au pastrat numele Golescu pentru urmasii lor, lucru intalnit si la alti descendenti de vita nobila.
Marele ban Radu Golescu a fost cel care a reusit sa sporeasca substantial averea familiei
BANUL RADU. Ajuns mare ban al Tarii Romanesti, despre Radu Golescu (nascut in 1746, nepotul primului Radu din neam) se poate spune ca a fost un abil "businessman" si om politic, profitand din plin de relatiile pe care le avea, luand, cand avea ocazia, si din pamantul taranilor. A fost insa si un "apretuitor al invataturii", cum zice Ion Heliade Radulescu. S-a ingrijit de educatia copiilor lui, aducandu-le cei mai buni dascali din Tara Ro