Sapte femei dintr-o comuna ialomiteana vor sa reinvie vechile obiceiuri din Baragan. Prilej de bucurie si geamparale, dar si de pizma si vorbe acre, neintrecute printre taranii sudisti.
Hambarele sunt pline si florile din gradina s-au scuturat. De-acum incolo, iarna poate sa vina in satul Ghimpati. Vinul a fost tras in butoaie si pamanturile ialomitene si-au primit in adancuri samanta. Tanti Elena, pe numele intreg Elena Crutan, pune pe fata alba de masa, tivita cu dantele vechi, de bumbac, o placinta cu dovleac aburinda. "Gata cu trebile. De-acu inainte, munca grea s-a cam terminat. Stam cu mosu mai mult pe acasa, la animale. Si-n sezatori. Poa sa ninga sa ingroape lumea-n omat. Cand toate sunt facute cu randuiala, stai linistit."
Langa placinta, tanti Elena aduce cafea si o farfurioara cu bomboane de ciocolata. Se simte, in acest mic ritual, ardeleanca din ea, ratacita intr-un sat din mijlocul Baraganului. E o femeie harnica, gospodina, de o energie exploziva, la cei 75 de ani pe care i-a implinit. Iute la vorba si cu privire patrunzatoare. "Tii, sa fi vazut matale ce masa a intins pentru noi primarul. Mai ceva ca la nunta. Am avut de toate, chiar si sampanie. Pfii, si ce-am mai jucat! Si perinite, si geamparale. Au fost patru tari: Ucraina, Grecia, Bulgaria si Romania. Pai la plecare, bulgarii stateau in usa autocarului, sa mai traga o hora cu noi. Ce-am petrecut! Ca-n vremurile bune, din tinerete!"
Totul a-nceput de fapt in urma cu un an, cand "de la Cultura" a venit cineva sa-i ceara imprumut niste obiecte vechi, de prin gospodarie, pentru decorarea caminului cultural. Cand i-a vazut raschitoarea si razboiul la care lucreaza si a aflat ca ea, Elena Crutan, mai tine sezatoare, saptamana de saptamana, cu alte femei din sat, s-a pus la cale sa se faca cu ele un film. "Iac-asa! Mi-au zis sa le chem si pe celelalte muieri si sa facem exact la fe