Nimeni nu poate spune exact ce va mai fi UE daca Parlamentul European si, bineinteles, insesi tarile membre, prin Consiliul European, organul ultim de decizie, vor da unda verde in forma actuala propunerii Comisiei executive de la Bruxelles botezata “Directiva Bolkestein” (dupa numele initiatorului, unul dintre fostii membri ai acesteia). Directiva cu pricina vizeaza liberalizarea activitatilor de servicii in spatiul comunitar. In virtutea liberalizarii, un prestator de servicii din indiferent ce tara a UE ar fi autorizat sa presteze servicii oriunde in UE, putand sa fie preferat unui prestator de servicii local daca, desigur, ofera un raport calitate-pret mai favorabil. Pasamite, insa, pentru a nu fi blocata liberalizarea de diferite bariere administrative, se introduce o asa-numita “clauza a tarii de origine”, potrivit careia autorizarea si desfasurarea activitatii ar urma reglementarile din tara de origine si ar trebui sa fie conforme doar cu acestea, si nu neaparat si cu cele din tara-gazda. In mod normal, in acord cu aceasta clauza ar urma ca si dreptul muncii sa fie cel din tara de origine, deci, printre altele, salariul minim si in general nivelul de salarizare. Cu alte cuvinte, instalatorul polonez sau constructorul roman, sa zicem, desi lucreaza in Germania, in conditiile costului vietii din Germania, ar urma sa fie platiti, in mod legal, nu ca in Germania, ci ca in Polonia si, respectiv, ca in Romania. Observandu-se ca ar fi cam prea de oaie, se spune ca s-ar fi renuntat ca dreptul muncii sa intre sub incidenta clauzei. O forma a directivei a trecut insa de comisiile de specialitate ale Parlamentului European, fara ca formulari explicite sa clarifice pe deplin prevederile in domeniu. Unii, cum ar fi si reprezentantii Ministerului Integrarii Europene din Romania, pretind ca prevederile referitoare la salarizare s-ar aplica doar firmelor (sa zicem polone