"Shogun", "Fratii Karamazov" si "Pe Donul linistit" sunt romane care rivalizeaza, dupa numarul de pagini, cu dosarul agresiunii jurnalistului Ino Ardelean, ajuns deja la peste 1.000 de pagini. Dupa doi ani de cercetari in "romanul" Ino Ardelean, procurorii si politistii nu au ajuns, insa, la nici o concluzie si nici nu au identificat vreun agresor. Au avut, in schimb, trei persoane cercetate ca ar fi batut la comanda, dar in lipsa de probe si in lipsa numelui instigatorului, procurorii s-au "jucat" cu ei vreo jumatate de an si i-au scos de sub urmarire penala.
In prezent, cu aproape la fel de multe necunoscute ca acum doi ani, dosarul s-a intors exact de unde a plecat: la politistul care a inceput cercetarea cazului in 2003. "Verificarea unor piste noi" Dosarul agresarii ziaristului Ino Ardelean este transformat de procurori si politisti pe zi ce trece intr-o ghicitoare. Momentan acesta are peste 1.000 de pagini si a ajuns zilele trecute, din nou, la Serviciul de Investigatii Criminale al Politiei Timis, pentru "verificarea unor piste noi in cauza", dupa cum ne-a declarat comisarul Nonus Ungureanu, seful serviciului. De fapt, dupa doi ani de cercetari in cazul Ino Ardelean, dupa ce zeci de politisti si procurori au lucrat la caz, adevarul nu s-a aflat, vinovatii nu au fost retinuti, iar dosarul s-a intors la acelasi politist, care se ocupase de cercetari in 2003. Este vorba de politistul Nonus Ungureanu care era pe atunci seful Biroului de Investigatii Criminale al Politiei Timisoara.
Acesta a fost singurul ofiter care, in martie 2004, a platit cu functia neputinta sau refuzul unor oameni ai legii de a-i prinde pe agresorii ziaristului, desi fostul ministru de Interne a amenintase cu schimbarea intreaga conducere de atunci a Politiei Timis. Lucru care, in mod dubios, nu s-a intamplat. Fostul sau sef, comisarul-sef Doru Spataru, adjunct la Politia Municip