1 Decembrie 1918 - 1 Decembrie 2005. 1 Decembrie 2005. Ar fi trebuit sa fie o zi de calda comuniune romaneasca - ziua in care, in urma cu 87 de ani, cerul romanilor a fost senin si neobisnuit de albastru, ocrotitor si vesel, eroic si maret.
Dupa jertfirea a sute de mii de ostasi pe campurile de batalie, romanii si-au dat mana peste Carpati ca niste uriasi din basme, cuprinsi de febra regasirii fratesti si de avantul eliberarii de sub jugul strain. Cine mai stie astazi cum a fost, in acea zi, pe Campia Libertatii de la Alba Iulia? Pana anii trecuti, batrani cu vocea pierduta apareau la televizor si povesteau, povesteau... Astazi sunt dusi la cele vesnice. Fusesera martori oculari ai Adunarii Nationale care a pus Europa in fata unui fapt implinit, intemeiat pe normele cele mai exigente ale Dreptului International: Unirea Transilvaniei cu tara Mama. Cine mai stie astazi ca in acele zile, in Parlamentul de la Budapesta, deputatul Alexandru Vaida-Voievod era sa fie linsat, in clipa in care a anuntat desprinderea Ardealului de Ungaria? Sunt putini cei care au auzit ca, imediat dupa 1 Decembrie 1918, ofiterul Iuliu Maniu si regimentul lui romanesc, aflati in slujba lamparatul, au ocupat Viena si au jucat rol de politie vreme de trei saptamani. Doar istoricii mai stiu cata fermitate a dovedit, in 1919, primul ministru Ion I.C. Bratianu, in fata presiunilor occidentale prin care se incercau "solutii de compromis" privind teritoriile recent unite cu tara. Din fericire, atunci au fost la carma natiunii un rege ca Ferdinand "cel loial", o regina ca Maria cea plina de intelepciune, iar intre liderii ardeleni, s-au gasit un George Pop de Basesti, un Stefan Cicio Pop, un Vasile Goldis, un Iuliu Hossu, un Miron Cristea sau un Nicolae Balan. Oameni mari, pentru o Romanie Mare. Intensitatea bucuriei si uimirii romanesti din acele zile, in fata implinirii unui vis visat de
