Stimata si draga d-na Sanziana Pop, spusa pe scurt, problema mea se poate concentra intr-o fraza: sunt indragostita nebuneste de un betiv.
Greu de crezut si totusi adevarat: desi sunt studenta si am abia 24 de ani, am cazut in bratele unui om cu mult mai mare ca mine (are 46 de ani) si care pe deasupra e si alcoolic. Cum l-am gasit? Nu conteaza. Cum arata? Conteaza si mai putin. Cum este, asta conteaza, un om de exceptie, de o bunatate exemplara, extraordinar de inteligent si sensibil, un barbat cu care comunic perfect, atat pe plan afectiv, cat si intelectual. Eu sunt studenta la Litere, el... scriitor. Nu unul cunoscut si celebru, dar cu siguranta un om talentat. Ceea ce il impiedica sa se afirme e tocmai groaznica lui dependenta de bautura, care i-a devenit o a doua natura. Daca nu chiar natura de baza... Ma doare ce spun, dar am observat ca stralucirea fapturii sale ies la iveala numai cand bea, in vreme ce trezia ii provoaca spaima si inhibitie. Pur si simplu, ma confrunt cu doi oameni, unul minunat, dar sub influenta alcoolului, celalalt trist si posomorat. In urma cu un an, dilema aceasta fara de rezolvare mi-a dat puterea sa ma despart o vreme de el. Doar o vreme... Un timp in care am legat prietenii cu colegi, am incercat sa ma indragostesc, sa ma casatoresc, chiar, cu un strain. Nu am putut. In ultima clipa, mi-am declarat neputinta si am fugit... inapoi la el. Mi-e greu sa va spun prin ce calvar sufletesc am trecut in perioada cat am fost despartiti. Le zambeam altora si mintea-mi era la el. Ma lasam cuprinsa in imbratisari a caror atingere ma imbolnavea. Sufletul meu era doar acolo, la el. Ii minteam pe toti, dar cel mai rau ma minteam pe mine. Iar acum suntem impreuna din nou. M-a inteles si m-a iertat c-am plecat, iar lucrul asta ma face sa-l iubesc si mai mult. Ne intelegem mai bine ca inainte, coboram in abisuri si ajungem in cer cand vorb
