Pentru lichide, omul a inventat recipientul. De fapt, nici n-a trebuit sa-l nascoceasca. L-a gasit in natura.

Nu exista obiect mai raspandit, cu o mai mare varietate de forme si totusi cu o unica functie. E atat de prezent in tot locul si pentru toate trebuintele recipientul, incat nici nu-l mai privim ca atare. Intre un pahar si o cisterna, deosebirile sunt la dimensiuni, la materiale, la multe altele. Dar nu la absolutul intrebuintarii. Pana si vaporul care transporta cisternele e tot recipient. Ca sa nu mai vorbim de groapa numita ocean, pe apele careia plutesc vapoarele.

Cand incepi sa constientizezi prezenta recipientului in mediul zilnic te apuca ameteala. Am incercat un inventar al recipientelor, cu un mu-zeograf din Germania, plecand de la paradoxul ca nu s-a organizat nicaieri, niciodata o expozitie foarte cuprinzatoare avand un generic precum: paharul, cana, farfuria... Te simti coplesit chiar si gandindu-te ce-ar putea fi o mare expozitie cu numele lingurii. Expozitia cana sau paharul sau oala sau butoiul... s-ar putea chema cu un nume complet: causul. Daca pe afis ar aparea un om care bea apa din causul palmelor, ideea ar fi vadita pentru oricine. Ce-i ciudat e ca numarul causelor create pentru frumusete il intrece cu mult pe acela al fabricatelor si al unicatelor cu un rost domestic. Recipientul e obiectul cel mai iubit de om, de toti oamenii, nu numai de colectionari. Il iubesc toti oamenii fara s-o stie, fara sa realizeze ca simt dragoste. Iar cei care fac o pasiune pentru o clasa ori alta de recipiente - cum ar fi serviciile de masa ori ligheanul din secolul al XIX-lea - sunt coplesiti de cantitate, de infinitul clasei.

Un amic aduna de o viata cescute de cafea din toate tarile unde se bea cafea. Numai ca pasiunea sa se intersecteaza cu colectionatul cestilor de ceai. Situatia il starneste, ii pune inainte ambitii si placeri no