Fuziunea dintre PNL si PD ar trebui sa aiba loc dupa 2007, chiar daca acest lucru reprezinta singura solutie pentru rezolvarea problemelor din Alianta.
Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, luni, intr-o conferinta de presa la Craiova, ca singura solutie pentru rezolvarea problemelor din Alianta D.A. este fuziunea PNL-PD, insa aceasta ar trebui realizata dupa 2007, daca nu vor fi alegeri anticipate pana atunci.
"Daca se decide sa mergem in alianta pentru viitoarele alegeri cu un candidat care este perceput ca facand parte din celalalt partid, PNL, pe termen lung, va suferi pierderi in planul imaginii. O fuziune cu PD ar trebui realizata dupa 2007, pentru ca, daca vor fi alegeri anticipate pana in aceasta data, atunci tot acest scenariu al fuziunii cade pentru ca sunt foarte multe proceduri, proceduri care cer timp", a declarat ieri senatorul liberal Varujan Vosganian.
El a precizat ca in perioada imediat urmatoare vor fi purtate discutii intre conducerile PNL si PD pe tema fuziunii pentru ca "trebuie vazut daca PD sustine acest demers".
"Din discutiile pe care le-am avut pana acum la nivelul conducerilor, nu s-a pus problema iminentei unei fuziuni. Noi am mai avut aceste discutii si la Congresul din februarie al partidului, cand am lasat portita deschisa pentru orice fel de solutie, chiar si a fuziunii", a adaugat Vosganian.
Fuziunea dintre PNL si PD ar trebui sa aiba loc dupa 2007, chiar daca acest lucru reprezinta singura solutie pentru rezolvarea problemelor din Alianta.
Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, luni, intr-o conferinta de presa la Craiova, ca singura solutie pentru rezolvarea problemelor din Alianta D.A. este fuziunea PNL-PD, insa aceasta ar trebui realizata dupa 2007, daca nu vor fi alegeri anticipate pana atunci.
"Daca se decide sa mergem in alianta pentru viitoarele alegeri cu un candidat care es