- Cultural - nr. 239 / 6 Decembrie, 2005 Am prieteni - poeti care nu inceteaza sa ma uimeasca, sa ma incante cu acea mereu proaspata bucurie de prima ninsoare, de paine calda si busuioc, oameni dragi, despre care, pur si simplu, nu pot sa scriu... altfel decat cu fulgi de nea. Si asta pentru ca dumnealor - "cuvintele" nu ma ajuta deloc, se tupileaza pesemne acolo... sus, prin pletele colilii ale celui care le-a ingaduit poetilor sa scrie cu ingeri si sa mangaie cu val de mare, care plang odata cu cascadele si mor cu iarba in fiecare zi de coasa... La Judecata de apoi a poetilor, o fi... tacere? Pedeapsa este pentru necuvinte? Mai totdeauna m-am ferit sa povestesc lumii despre prietenii mei - putini, ce-i drept, dar de calitate exceptionala - din dorinta, egoista pana la urma, de a nu "altera" calitatea... imaginii acestei atat de pretioase si atat de rare relatii umane. Acum, insa, nu am incotro. Trebuie sa dau "declaratii" complete! Asadar, Dumitru D. Silitra este un bun prieten al meu si, mai ales, un foarte talentat poet, cu care ma mandresc sa fiu contemporana. Ma simt onorata de a face aceasta marturisire in mod public si sper sa-i poarte noroc macar in masura in care fiecare intalnire poeticeasca ne reincarca... bateriile. In alta ordine de idei, si foarte personal de data aceasta, nu pot sa-i ascund prietenului-poet cu nume mineral faptul ca nici o nastere de "text" din viata si activitatea mea de "condeier" nu mi-a parut atat de anevoioasa, dupa cum se poate lesne observa si din randurile de fata, mult prea departe de inaltimea asteptarilor si a harului sau. Dar ce sa fac? N-am fulgi, inca n-a nins, si, cum spuneam, cuvintele mi s-au ascuns... Cu ce sa scriu? Daca e buna si... inima, din toata inima mea, iti doresc, draga prietene, sa nu te schimbi si sa scrii mult si... bine! MARIANA CRISTESCU - Cultural - nr. 239 / 6 Decembrie, 2005 Am prieteni - p