Pana acum, peste jumatate din emitenti nu au ajuns totusi sa se finanteze prin Bursa Perceputa, cel putin in teorie, ca un loc de unde se pot atrage bani cu sacul, piata de capital nu a ajuns, in Romania, chiar la acest nivel. Oricum, atragerea de bani prin intermediul majorarilor de capital a inceput sa aiba, incet-incet, succes in randul emitentilor de la BVB. Emitentii de la Bursa de Valori Bucuresti au atras in anul 2005, de pe piata de capital, in total, circa 6
Pana acum, peste jumatate din emitenti nu au ajuns totusi sa se finanteze prin Bursa
Perceputa, cel putin in teorie, ca un loc de unde se pot atrage bani cu sacul, piata de capital nu a ajuns, in Romania, chiar la acest nivel. Oricum, atragerea de bani prin intermediul majorarilor de capital a inceput sa aiba, incet-incet, succes in randul emitentilor de la BVB.
Emitentii de la Bursa de Valori Bucuresti au atras in anul 2005, de pe piata de capital, in total, circa 677 milioane de lei. Daca avem in vedere un curs valutar mediu de 3,5 lei pe euro, inseamna 193 de milioane de euro.
O suma importanta, insa probabil mai mica decat potentialul pietei de capital. Doar oferta publica initiala a Flamingo International a adunat investitori dispusi sa plateasca mai bine de 150 de milioane de lei pentru actiunile puse in joc, desi dorea sa atraga doar 45 de milioane. Asadar, o cincime din sumele pe care le-au atras companiile prin intermediul acestei metode pe tot parcursul anului.
“E o suma bunicica si trebuie luata in serios”, afirma Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest. “Faptul ca emitentii au atras atatia bani arata ca piata devine cu adevarat o sursa de finantare pentru companii, si asta nu numai prin declaratii sforaitoare. Oricum, suntem in continuare destu